Sindromul impostorului în diaspora

De ce „nu te simți suficient” chiar și atunci când reușești

Ți s-a întâmplat vreodată să faci lucrurile „bine” în străinătate și totuși să simți că nu aparții cu adevărat? Să ai un job stabil, să te descurci în limba locală, să fii apreciat și, cu toate acestea, să existe mereu senzația că nu ești suficient? Că, la un moment dat, cineva va observa că, de fapt, nu meriți pe deplin locul în care ești?

Pentru mulți români din diaspora, asta nu e o excepție. Este o stare de fond.

Ce este sindromul impostorului (și ce nu este)

Sindromul impostorului nu este o boală. Nu este un diagnostic clinic. Nu înseamnă că „este ceva în neregulă cu tine”. Este o experiență psihologică frecventă, care apare mai ales atunci când trăiești într-un context nou, funcționezi într-o limbă străină și simți constant că trebuie să demonstrezi cine ești.

Este acea voce internă care spune: „Poate că am ajuns aici din greșeală.” Sau „Dacă greșesc, se va vedea că nu sunt suficient de bun.”

De ce apare atât de des la românii care trăiesc în străinătate

Când te muți într-o altă țară, aproape orice interacțiune devine o probă. Nu pentru că cineva te testează explicit, ci pentru că tu te testezi permanent. Înveți reguli noi, nuanțe, obiceiuri, coduri sociale și trebuie să te adaptezi la așteptările celorlalți. Mai mult, majoritatea încearcă să demonstreze constant celor din jur că sunt cinstiți, corecți și muncitori, pentru a evita prejudecățile despre români.

Din experiența mea, acolo unde sunt, românii încearcă să asimileze obiceiurile și tradițiile locale. Participă la evenimente, ceremonii, se adaptează. Spre exemplu, în Germania, copiii români primesc la începerea școlii acel corn cu rechizite. Sau adulții participă la Karneval. Însă, deși se bucură de aceste momente, apare și o senzație că nu aparțin cu adevărat acolo și parcă s-ar preface numai că o fac.

În astfel de momente, în interior apare o distanță tot mai mare între ce faci și cum te simți. Pentru că sindromul impostorului nu are legătură cu lipsa de competență, ci cu lipsa de apartenență emoțională.

Poți primi recunoaștere din exterior, feedback bun, rezultate, și totuși să nu le simți ca fiind ale tale. Dacă trăiești aceste stări, nu înseamnă că ești nesigur sau slab. Înseamnă că te afli într-un context care îți cere adaptare constantă, îți mută reperele identitare și te obligă să te redefinești.

Sindromul impostorului, în diaspora, este mai degrabă un mecanism de adaptare dus prea departe, nu o problemă de personalitate.

Ce poate ajuta

Nu există o soluție rapidă, dar există pași care pot face o diferența:

• Să te reîntorci la limba ta, nu doar ca instrument, ci ca spațiu de siguranță.

• Să separi valoarea personală de performanță. Faptul că te adaptezi într-un context nou nu anulează cine ești.

• Să pui în cuvinte ce trăiești. Gândurile nespuse tind să devină convingeri rigide.

• Să accepți că integrarea emoțională durează mai mult decât cea practică. Și asta este normal.

  
  

În consiliere, un psiholog te poate ajuta să explorezi de ce simți mereu nevoia să demonstrezi altora cine ești și să înveți să fii bine cu tine, așa cum ești, acolo unde ești. Mai ales un psiholog cu care vorbești pe limba ta.

Sindromul impostorului în diaspora nu spune cine ești. Spune prin ce treci.

Este o reacție la schimbare, la pierderea reperelor, la nevoia de a te reconstrui într-un loc nou.

Dacă te regăsești în aceste rânduri, nu ești singur. Și nu e nevoie să duci totul singur. Sunt aici pentru a fi alături de tine, nu doar ca psiholog român, ci și ca om care a trecut prin aceleași etape ca tine.