Etapele mutării și depresia imigrantului – Tu le cunoști?

Atunci când alegem să plecăm din România pentru a începe o viață nouă, într-o țară nouă, cu toții avem un rând de așteptări, dorințe și speranțe. Însă puțini dintre noi știu că, indiferent de naționalitate, vârstă sau gen, la mutarea într-o altă țară, parcurgem cu toții niște etape.

De obicei, la început este un amestec între o stare ca de lună de miere și haos. Toți suntem concentrați pe cele imediate, pragmatice: locuința, jobul, transportul, școlile pentru copii etc. Toate acestea ne ocupă 90% din timp, ne consumă și, de cele mai multe ori, ne epuizează.

Cu energia rămasă, la început, vedem lucrurile frumoase și bune din jurul nostru. Pe de o parte, contrastele cu România, mai ales acolo unde ni le-am dorit: poate o infrastructură mai bună, poate școala așa cum speram pentru copii, poate sisteme medicale mai avansate. Majoritatea ne bucurăm și de alte lucruri frumoase: parcurile bine întreținute, curățenia de pe stradă, arhitectura frumoasă și ordonată. Uneori, lucruri pe care nu le vedeam în jurul nostru înainte, cum ar fi castelele și străduțele pavate, sate ca în povești și multe altele.

Îmi amintesc că, pentru noi, una dintre cele mai frumoase amintiri a fost în parcul natural din orașul nostru, unde sunt foarte multe căprioare, blânde și prietenoase, pe care le poți hrăni din mână cu mere. Sau să vedem iepurași și rațe mișcându-se libere prin oraș.

Pe de altă parte, nimeni nu ia cu ușurință hotărârea de a se muta în altă țară. Și căutăm activ lucruri bune și frumoase, care să ne confirme nouă înșine că da, viața în noul loc este mai bună. Încercăm mereu să găsim toate argumentele pentru a susține această mutare. Este firesc și uman.

Însă, odată parcursă această etapă de început, ce poate dura săptămâni, luni, uneori chiar și ani, este la fel de întâlnită și o oarecare decepție. Atunci când ne lovim de greutăți specifice locului în care suntem: poate o lipsă de amabilitate din partea celor din jur, diferențe culturale sau chiar, uneori, comentarii răutăcioase. Putem întâlni greutăți la care nu ne-am așteptat și începem să observăm și minusurile locului în care trăim, căci nicăieri nu este perfect. De cele mai multe ori, acest moment coincide și cu realizarea noii vieți sociale: restrânsă, diferită și, de multe ori, cu ceva mai multă sau mai puțină singurătate.

În acest punct apare ceea ce este numit, în mod comun, depresia expatului sau depresia imigrantului. Este o etapă naturală și firească în procesul de acomodare. Dar este și momentul în care mulți oameni încep să reconsidere decizia mutării. Acela este momentul când apar cel mai frecvent întrebările „Oare am făcut bine că ne-am mutat aici?” sau „Poate ar fi bine să ne reîntoarcem în țară?”.

Este important să realizăm însă că acest moment este doar o etapă firească în procesul de acomodare. Este temporară și, odată înțelese aceste emoții, putem ajunge la linia de final, respectiv la a putea fi cu adevărat integrați și acomodați.

Această etapă poate dura mai mult sau mai puțin, în funcție de cum o abordăm. Putem face pași pentru a o simplifica, înțelege și depăși.

Se poate întâmpla ca distresul inițial să se cimenteze într-o depresie clinică, iar în astfel de situații, cu siguranță, devine necesară intervenția unui clinician. În astfel de cazuri, simptomele depășesc emoțiile firești de tristețe, singurătate și înstrăinare. Persoanele aflate în situații de acest tip pot avea dificultăți majore, care le afectează direct calitatea vieții, precum dificultăți de concentrare și atenție, probleme ale apetitului, tristețe permanentă și lipsa găsirii unui sens, dificultăți în a se trezi și lipsa dorinței de a se bucura de viață, printre altele. Acestea nu trebuie tratate superficial și ignorate, ci adresate unui specialist.

Integrarea reală nu este ceva de suprafață. Am cunoscut oameni care au deja rădăcini puternice în noile țări: case cumpărate, copii crescuți în acea cultură, care abia mai vorbesc româna, joburi bune și securitate financiară. Dar, în sinea lor, se simt singuri, izolați și tânjesc după „casă”, familie și prieteni. Însă am cunoscut și mulți oameni care sunt împliniți și fericiți și care au găsit un echilibru bun.

Care este diferența dintre cele două categorii și de ce unii se integrează perfect, de vreme ce alții fie trăiesc în nefericire, fie aleg să se întoarcă în țară, renunțând la tot ce au construit?

De cele mai multe ori, diferența aceasta vine din natura integrării. Cei care reușesc să fie bine în diaspora și să aibă vieți împlinite sunt aceia care au acceptat natura dublă a vieții și identității lor. Sigur că o mutare, mai ales la vârsta adultă, nu va șterge niciodată cine suntem.

Cine sunt prietenii noștri și cât de apropiată poate fi familia.

Dar aceștia reușesc, în același timp, să accepte și partea care se dezvoltă odată cu noua viață: să lege noi prietenii, să adopte noi tradiții, alături de cele românești.

Însă, pentru situațiile curente și în care ne regăsim majoritatea, după mutarea într-o nouă țară, este important să înțelegem că este un proces lent, care necesită răbdare, blândețe și, de multe ori, îndrumarea cuiva care a trecut prin aceste etape și a reușit să iasă pe partea cealaltă într-un mod echilibrat.

Sunt aici pentru a te îndruma și ajuta să treci cu bine prin aceste momente și să îți creezi o viață rotundă și împlinită.