Cum să ne protejăm mintea de efectele AI în social media?

Când generația noastră a avut contact cu tehnologia pentru întâia oară, ascultam bâzâitul de la dial-up cu nerăbdare sau, dacă eram îndeajuns de norocoși, aveam Nokia și jucam Snake. Lumea arată foarte diferit astăzi. Apariția social media a schimbat modurile în care interacționăm unii cu ceilalți și, mai ales, felul în care ne percepem pe noi înșine.

A început prin ceva natural și normal: oameni care postau imagini cu ei în diverse ipostaze. Însă, la scurt timp, a devenit un spațiu de laudă și un prilej pentru a arăta celor din jur cea mai strălucită variantă a sinelui. Social media a devenit rapid aspirațional.

Majoritatea oamenilor au început să descopere că imaginile și, ulterior, clipurile pe care le văd online sunt, de fapt, idealizări ale vieților celorlalți și nu înseamnă neapărat că realitatea celuilalt este roz.

Apoi, având diferite interese politice și economice, social media a început să fie influențată de diverși actori pentru a răspândi fake news și a manipula opinia publică. Oamenii s-au adaptat numai parțial, iar în prezent ne găsim într-un plin război digital, în care informațiile pe care oamenii le iau din social media sunt aur curat pentru a influența opinii și chiar a radicaliza grupuri întregi de oameni.

Cel mai recent, dezvoltarea accelerată a inteligenței artificiale a creat o nouă dimensiune, cea mai alarmantă dintre toate: generarea de imagini, clipuri și informație aparent din „nimic”. Cu câteva rânduri de prompt, putem acum, la îndemâna oricui, să creăm texte lungi, imagini sofisticate și deepfake-uri. Numai că AI-ul nu generează din aer ceea ce produce. Modelele de inteligență artificială nu „creează” în sens uman, ci recombină tipare existente în datele pe care au fost antrenate, ceea ce face ca ele să reproducă, uneori fără filtrare, biasuri și distorsiuni deja prezente în societate.

Este îndeajuns de performantă încât să păcălească în mod credibil. Iar aici apare dilema: cum mai știm ce este real și ce este generat de inteligența artificială?

Astfel, la nivel psihologic, mintea noastră trebuie să gestioneze simultan 3 niveluri:

1. Cel aspirațional – unde să înlăturăm biasul care ne lasă să credem că viața celorlalți este perfectă, în vreme ce, în propria ogradă, lucrurile nu par deloc la fel de roz: fețe și corpuri perfecte, vacanțe exotice, mașini scumpe, parteneri romantici ideali

   
   

2. Cel manipulator – unde informația este menită să servească altor interese și care ne induce în eroare, manipulându-ne opiniile și determinând acțiuni ce nu ne servesc de fapt la nimic

   
   

3. Cel fantasmagoric – unde avem de-a face cu produse ale unei inteligențe artificiale, aparent credibile, însă de fapt generate pe baza unor prompturi, uneori chiar halucinații.

   
   

Firește că, după expunere îndelungată, mintea noastră nu mai are capacitatea de a face liniște în tot acest zgomot. Și atunci, capacitatea noastră de filtrare scade semnificativ în condiții de oboseală cognitive, ceea ce ne face mai vulnerabili la conținut emoțional, simplificat sau manipulator.

Este naiv să ne imaginăm că lucrurile acestea vor dispărea sau, mai mult, că noi vom renunța la ele. Acestea se vor dezvolta din ce în ce mai mult. Însă nu este totul chiar așa de nedepășit pe cum pare.

Avem cu toții un instrument pe care îl putem folosi și care devine, poate, cel mai important în aceste vremuri ale tehnologiei avansate: GÂNDIREA CRITICĂ.

Aceasta există în fiecare dintre noi, însă are nevoie și să fie antrenată sistematic. Cere conștientizare, spre exemplu, să realizăm că, atunci când suntem obosiți, nu mai putem să gândim la capacitate maximă și poate ar fi bine să evităm să ne expunem la informație care cere vigilență crescută.

Cum antrenăm gândirea critică – prin întrebări și autoanaliză:

1. De unde vine informația pe care o văd? Este sursa credibilă?

   
   

2. Ce lipsește? Este completă perspectiva sau unilaterală?

   
   

3. Vreau să cred ceea ce văd pentru că îmi confirmă opiniile?

   
   

4. În ce fel mă influențează: mă determină să cumpăr ceva? Să îmi doresc ceva specific? Să mă asociez unei anumite viziuni sau opinii?

   
   

5. Cine are de câștigat dacă eu răspund pozitiv? Un anume comerciant, un actor politic?

   
   

6. Care este costul meu dacă aleg să ignor ce este în fața mea? Dar dacă aleg să urmez respectivul lucru?

   
   

7. Este real? Da, este fantastic ce se poate genera cu AI-ul și rezultatele au din ce în ce mai puțini markeri AI. Dar... totuși, ceva la imaginea respectivă nu e tocmai în regulă, chiar dacă nu putem pune degetul pe problemă (Uncanny Valley). Intuiția noastră biologică este încă un instrument valid.

   
   

8. Mă face să mă simt negativ, în constantă comparație cu alții?

   
   

9. Mă face să mă simt de parcă tocmai am descoperit niște informații incredibile și sunt privilegiat să am acces la ele?

   
   

10. Poate mă face să mă simt ca și cum fac parte dintr-o mișcare extraordinară și pot contribui la schimbare?

    
    

11. Mă determină să îmi doresc să postez și eu, la rândul meu, lucruri similare? Ce îmi doresc să obțin din asta?

    
    

12. De ce am reacția pe care o am? Fie că este una pozitivă sau negativă, aceasta vine de undeva. Iar acel lucru indică o vulnerabilitate a noastră la a fi influențați și manipulați.

    
    

13. Sunt dispus să accept că este posibil să greșesc și să nu am informațiile complete pentru a-mi forma o opinie?

    
    

14. Pot găsi 1-2 argumente pentru care ceea ce este în fața mea nu e corect sau complet corect? – de cele mai multe ori, informația cuprinde jumătăți de adevăr.

    
    

Pare obositor și, da, este.

Acesta este motivul pentru care este bine să evităm să ne expunem atunci când suntem deja obosiți, pe final de zi, când este cel mai probabil să consumăm informații fără a mai filtra și când suntem cel mai puțin vigilenți.

În acest context general, există însă anumite categorii de oameni pentru care aceste vulnerabilități pot fi și mai accentuate.

De ce românii din diaspora sunt chiar mai vulnerabili la aceste fenomene

Toată lumea este impactată de aceste lucruri, din Timbuktu până la Ploiești. Dar, pentru românii care trăiesc în străinătate și pentru emigranți, în general, aceste lucruri sunt amplificate:

• Cercul social real este restrâns și avem tendința de a petrece mai mult timp online

• Singurătatea ne face să căutăm conexiune, pe care social media o oferă la un nivel superficial

• Cei dragi sunt departe și avem impresia că prin social media „ținem aproape”

• Algoritmii acestor platforme ne mențin în „echo chambers” – adică spații care întăresc la nesfârșit aceleași convingeri prin material care împinge aceleași perspective

• Lipsa feedback-ului real: din restrângerea interacțiunilor umane reale, apare un bias care ne poate determina să credem că ceea ce vedem online reflectă realitatea absolută

• Biasul de confirmare pe baza diferențelor culturale: uneori, când pornim deja cu anumite idei conturate, reacțiile celor din jur pot părea a confirma aceste tipare, când ele pot fi explicate cu ușurință prin diferențe culturale

  
  

Cu cât vom petrece mai mult timp în interacțiuni reale, umane, cu căldură și oameni imperfecți, cu atât ne întărim barierele la aceste vulnerabilități.

Iar instrumentul fundamental în zilele noastre este gândirea critică.

Iar pentru cei ce au copii și adolescenți, aceste lecții sunt mai importante decât realizăm: igiena mentală de bază. Așa cum îi învățăm să se spele pe mâini, la fel de important este să îi învățăm să gândească pentru ei înșiși.